Telefoane mid-range care îmi plac foarte mult

Ieri am scris despre cele mai ieftine telefoane din magazine, cele care cred că au unicul scop de a acționa pe post de plan de urgență, în caz că pățește ceva dispozitivul principal. Astăzi scriu despre telefoane mid-range care sunt sigur că ar face față cu brio chiar și unei folosiri pe perioadă mai lungă. Despre flagship-uri nu scriu, că le cam știe toată lumea, însă o temă apropiată este posibil să abordez. Acum să revenim la povestea de aici.

Allview X4 Soul Infinity, varianta S (căci vine în patru echipări diferite), este propunerea producătorului autohton pentru segmentul de smartphone-uri cu ecran 18:9. Cel mai slab dispozitiv din gamă se prezintă, totuși, cu câteva specificații care nu pot fi ignorate: 3 GB de RAM și un procesor octa-core la 1.5 GHz, baterie de 3000 mAh și USB de tip C și să nu uităm de displayul de 5.7″ în noul format 18:9. Am găsit acest dispozitiv la Flanco, unde costă 900 de lei, ceea ce mi se pare mai mult decât potrivit pentru cei care vor să „încerce marea cu degetul” când vine vorba de tehnologii tinere.

LG Q6 este și el un telefon lansat în 2017, care aduce noul format de ecrane în buzunarele celor mai puțin pretențioși. Este dotat cu un Snapdragon 435 și 32 GB memorie destinată stocării, dar i-am găsit neajunsul de a folosi un port microUSB pentru încărcare și transfer date. Însă, cel mai important, ecranul de 5.5″ cu noul format are rezoluție Full HD. Cel mai mic preț l-am văzut la eMag, de unde îl poți lua cu 1130 de lei.

Nou intrat pe piață, Samsung Galaxy A8 (2018), este un pas înainte către segmentul premium. Are în componență un procesor puternic de 2.2 Ghz, 4 GB de RAM, cameră principală de 16 Mp și cameră frontală duală de 16+8 megapixeli; în plus, frumosul telefon (vezi foto) cu certificare IP68, are un ecran Super AMOLED de 5.6″, Full HD, în formatul (aproape) 18:9 (Samsung folosește un raport puțin diferit). Pentru a avea acest smartphone va trebui să îți „ușurezi” cardul bancar cu 2400 de lei (eMag).

Câteva gânduri personale despre aceste telefoane mid-range: îmi doresc foarte mult să le testez și, de ce nu, mi-ar plăcea chiar să dețin un astfel de aparat! Cât mai curând, sper…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *