4 adevăruri dureroase despre Samsung Galaxy A51 [Review]

Știu, mai întâi îmi vei bate obrazul pentru titlul de tip Vice, dar apoi îmi vei mulțumi pentru că te-am atenționat cu privire la aspectele care ar putea să nu-ți placă la Samsung Galaxy A51, telefonul despre care scriu astăzi. Și trebuie neapărat să fac asta căci, în afară de blogul lui zoso, nu am reușit să găsesc un review onest al telefoanelor din gama asta (sau al oricărui alt dispozitiv, ca s-o zic pe șleau) pe nicăieri, lucru care mă neliniștește teribil.

Introducere

În ziua de azi nu mai putem încadra telefoanele în trei mari categorii – low-end, mid-range și flagship – așa cum o făceam cândva. Producătorii, pentru a vinde cât mai multe dispozitive, au segmentat specificațiile astfel încât să se poată adresa oricărui buzunar. Asta înseamnă fie că au adăugat unele funcții telefoanelor mai slabe pentru a putea cere un preț ceva mai mare pe ele, fie au sacrificat din funcțiile unui telefon de top pentru a-l putea vinde și celor care vor ceva cât mai performant, însă nu și-l permit chiar pe cel mai tare din parcare.

Având în vedere evoluția prețurilor smartphone-urilor, aș putea spune că Samsung Galaxy A51 nu se mai află pe lista telefoanelor cu preț mediu, cum aș fi fost tentat să cred inițial, sau dacă se află, este la limita inferioară a acesteia. Are unele componente și funcții care îl fac să semene cu un dispozitiv mai scump, însă tocmai funcționarea acestora este cea care lasă de dorit.

Cum arată Galaxy A51 la exterior

Galaxy A51 este o „paletă” de telefon, trebuind să acomodeze un ecran de 6.5 inch și, după subiectiva-mi apreciere, nu este nici foarte greu. Are 172 de grame, căci înafară de partea din față (adică ecranul) este făcut din plastic – atât șasiul pe care sunt montate componentele, cât și partea din spate. Pentru mine, acesta este un aspect pozitiv – datorită combinației de dimensiuni și materiale, A51 a fost primul smartphone, după multă vreme, care nu mi-a alunecat niciodată din mână, spre deosebire de alte aparate făcute din metal și sticlă.

Pe partea din față nu sunt multe lucruri de văzut, așa cum ne-am obișnuit cu telefoanele apărute de mai mulți ani încoace: este vastul display, care are marginile suficient de subțiri cât să nu fie deloc deranjante, un decupaj amplasat central, în partea de sus, pentru camera de selfie și o surpriză care-și face simțită prezența discret, printr-un simbol afișat în partea de jos – un senzor de amprentă ascuns în spatele ecranului. Vom vedea într-unul dintre paragrafele următoare dacă este o surpriză plăcută sau nu.

În partea de sus a telefonului se află doar un microfon care ajută probabil la filmări și la eliminarea zgomotului de fond din apeluri. Pe partea dreaptă există trei butoane, de sus în jos: butoanele de volum + și -, ascunse sub aceeași bucată de plastic și butonul de blocare a ecranului. Pentru un dispozitiv care are aproape 16 cm lungime, mi s-au părut a fi amplasate cam sus – de multe ori nimeream pe butonul de deblocare atunci când eu de fapt voiam să modific volumul.

În partea de jos, de la dreapta la stânga, avem: un singur difuzor, microfonul principal pentru apeluri, un conector USB-C și un foarte bine-venit jack audio de 3.5 mm. Pe partea stângă, sus de tot, este amplasat sertarul pentru cele două cartele SIM, care poate primi în același timp și un card de memorie de până la 512 GB.

Descrierea părții din spate este ea în sine o poveste: culoarea oficială a dispozitivului pe care l-am testat este Prism Crush Black, iar asta înseamnă că nu există niciun unghi din care să îl vezi doar negru. Are acele reflexii cu care ne-au obișnuit smartphone-urile mai scumpe. Are un model din cauza căruia logoul Samsung mai poate fi văzut, însă acele detalii de fabricație (care oricum nu interesează pe nimeni) sunt lizibile cu foarte mare greutate. Și, să nu uit, sus în stânga se află și un dreptunghi de sticlă care ascunde cele 4 camere și blițul.

Cum se vede și cum se aude Galaxy A51

Samsung A51 are un ecran Super-AMOLED cu o diagonală de 6.5 inch care acoperă 87.4% din suprafața părții din față. Acesta are rezoluția Full HD+ 1080×2400 în format 20:9 și o densitate de 405 pixeli per inch. Asta se traduce prin faptul că imaginile, fie statice sau video, se vor vedea foarte bine… cu condiția să nu fie realizate cu acest smartphone (despre asta într-unul din paragrafele următoare). Rezoluția este destul de mare încât să ai o experiență plăcută la vizionarea de clipuri pe YouTube și nu vei vedea pixelii individual. Culorile nu sunt deloc șterse, sunt vii, înfrumusețate un pic, dar nu exagerat, ci exact atât cât trebuie. Decupajul camerei de selfie din mijlocul părții de sus a ecranului nu este deloc deranjant nici la urmărirea de conținut video, nici în utilizarea de zi cu zi a telefonului. Dezavantajul acestui ecran este acela că nu e suficient de luminos în bătaia directă a soarelui, așadar va fi mai dificil de folosit în anumite cazuri, de exemplu când vrei să cauți ceva rapid în timp ce aștepți autobuzul.

Pe partea audio, Galaxy A51 se prezintă ușor sub așteptările pe care le aveam de la el. Și am să încep cu audiția în căștile incluse în pachet – deși sunt unele ieftine, care nu ar da pe spate pe nimeni, ele sunt în stare să redea atât volum ridicat, cât și lipsit de distorsiuni și cu bass acceptabil… dacă le conectez la mixerul meu audio Behringer Xenyx 302 USB; însă telefonul nu le pune deloc în valoare, muzica și, din păcate, și apelurile pot fi destul de ușor acoperite de zgomotul din mijloacele de transport în comun, locul în care sunt tentat să le folosesc cel mai des pentru că îmi displace să asist la conversațiile celorlalți ocupanți. Pe de altă parte, difuzorul pentru apeluri este acceptabil, fără să impresioneze. Un alt aspect de la capitolul ăsta care mă pune în dubii este difuzorul principal al telefonului – care este doar unul, deci nici vorbă de audiții stereo direct din telefon – este suficient de puternic cât să nu ratezi vreun apel sau mesaj, însă nu ia cea mai mare notă la claritate; iar pentru o claritate mărită volumul trebuie să fie destul de scăzut – dar astea sunt lucruri știute, nimic nou în cazul acestui dispozitiv.

Un amănunt care nu știu pe cât de multă lume interesează, microfoanele de pe dispozitiv sunt suficient de bune pentru a îl folosi pe post de reportofon. Evident, nu în aer liber unde bate vântul, ci în spații închise și, preferabil, cât mai aproape de persoana care vorbește – asta însemnând chiar și 2-3 metri.

Hardware, software și experiență de utilizare

Galaxy A51 are la interior o platformă Exynos 9611 pe 10 nanometri, ce cuprinde un procesor octa-core cu 4 nuclee Cortex-A73 setate la 2.3 GHz și 4 nuclee Cortex-A53 setate la 1.7 GHz, iar ca procesor grafic are un Mali-G72 MP3. Memoria RAM este de 4 GB, iar pentru stocare sunt integrați 128 GB, din care sistemul de operare ocupă aproximativ 17 GB. Telefonul a rulat din cutie Android 10, interfața One UI dezvoltată de Samsung – versiunea 2.0 – și patch-ul de securitate Android aferent lunii februarie. După un update de 1,6 GB, a fost instalat One UI 2.1, iar corecția de securitate s-a actualizat la varianta din iunie.

Pe Galaxy A51 vin preinstalate peste 10 aplicații Samsung (dintre care multe inutile pentru majoritatea utilizatorilor, precum SmartThings, Game Launcher, Samsung Health, Galaxy Wearable, Bixby, Samsung Global Goals, Galaxy Labs etc.), 3 aplicații de la Microsoft (Office, OneDrive și Outlook), dar și aplicațiile cunoscute de la Google, pe care eu le-am folosit aproape dintotdeauna, chiar și pe iPhone.

În ceea ce privește fluiditatea navigării prin interfața telefonului, probabil sunt foarte puține persoane care să se plângă de viteza cu care comută între ecranele de aplicații, dar oricum nu se pune problema de așa ceva aici. Însă, pentru mine cel puțin, există un lucru care mă deranjează cât de cât: la deschiderea unei aplicații există o mică întârziere, cam de o fracțiune de secundă, poate cel mult o secundă, care este sesizabilă și care mă face să mă întreb dacă ecranul a înregistrat comanda; dar chiar când mă pregătesc să mai apăs o dată, aplicația se deschide și funcționează normal. Mici întârzieri mai pot fi observate ici și colo, chiar și blocări ale aplicațiilor. Pe One UI 2.0 puteau fi observate destul de rar, însă după update-ul la 2.1 acestea s-au petrecut mai des și au inclus blocări ale interfeței în modul peisaj (rotirea automată era activată) sau o blocare completă a telefonului, care s-a rezolvat doar după restart.

Cu nicio aplicație nu am avut probleme de lipsă de memorie RAM sau putere de procesare. Am instalat și câteva joculețe (șah, Doodle Jump, table) care merg fără probleme, iar PUBG Mobile rulează bine cu setări grafice minime.

Am activat încă de la început navigarea prin gesturi. Aceasta se prezintă sub forma unei linii orizontale subțiri aflate la baza ecranului, care ocupă o treime din acesta. Tragi de ea în sus – revii la home-screen, tragi și ții – task-manager, plimbi degetul pe ea stânga-dreapta – comuți între aplicații fără să mai accesezi task manager, iar pentru a reveni la meniul anterior/pagina anterioară e suficient să tragi din oricare margine către cealaltă. Gesturile sunt foarte ușor de reținut, însă acest mod de operare nu este foarte precis.

Funcții utile și funcții despre care nici nu știai că există

Una dintre dotările care a ajuns pe tot mai multe dispozitive din gama de prețuri mai mici este senzorul optic de amprentă ascuns sub display. Prezența acestuia înseamnă o deblocare comodă a telefonului și mai rapidă decât tastarea unui cod sau a unei parole… atunci când funcționează cum trebuie. Din experiența mea, cel puțin 2-3 încercări din 10 sunt soldate cu „nicio potrivire” sau „atingeți pentru o perioadă mai lungă”.

O altă metodă de deblocare a dispozitivului este prin recunoașterea feței, lucru de care se ocupă camera frontală (despre care voi scrie în amănunt în secțiunea următoare a review-ului). Nu am folosit-o foarte mult, dar de cele mai multe ori a funcționat. Nu am avut de la început prea mari așteptări de la această metodă de securitate, așadar nu am fost nici surprins, dar nici dezamăgit.

Însă, dintr-un alt motiv, am dezactivat metoda de deblocare de mai sus. Samsung, în încercarea de a securiza mai bine dispozitivul, a făcut un lucru care incomodează destul de mulți utilizatori. Pentru fiecare metodă de deblocare biometrică, la un anumit interval de timp, cere reintroducerea parolei setate inițial. Astfel, pentru deblocarea facială, codul de deblocare trebuie reintrodus la fiecare 24 de ore sau după 4 ore în care nu a fost utilizat – la mine se nimerea ca în fiecare dimineață, buimac, să trebuiască să bag codul; pentru deblocarea cu amprentă codul e cerut o dată la 72 de ore, așa că am lăsat activată doar această metodă.

Galaxy A51 are funcția Always On Display, care afișează ceasul, data și încărcarea bateriei, alte informații putând fi disponibile după un dublu-tap și scrollarea stânga-dreapta. De asemenea, cu o glisare de sus în jos pe bara de navigare se poate accesa modul de utilizare cu o singură mână, care micșorează ceea ce se află pe ecran.

Undeva prin meniuri am găsit funcții care să te anunțe dacă ai fost în apropierea unei persoane infectate cu Covid-19 (prin intermediul Bluetooth și al locației), dar pentru ca acestea să funcționeze este nevoie de o aplicație adițională, creată de obicei de statul care dorește și are resursele necesare unei astfel de monitorizări.

O altă funcție, pe care o văd cred că pentru prima dată undeva, personalizează sunetul în apeluri în funcție de cum aude fiecare persoană o anumită frecvență audio. Aceasta se setează cu ajutorul căștilor, redând sunete de diferite frecvențe și, în funcție de răspunsul utilizatorului, aplică un fel de egalizator potrivit urechii pe care o folosești de obicei când vorbești la telefon.

Camerele foto de pe Samsung Galaxy A51

Deja e o nebunie cu numărul de camere foto puse pe telefoanele din ziua de azi, chiar și pe cele așa-zis ieftine. De aceea, dacă îți propui să realizezi multe fotografii cu telefonul, ideal ar fi să testezi camerele înainte de a face achiziția. Eu nu am făcut asta și inițial am fost destul de dezamăgit de calitatea imaginilor capturate de Samsung Galaxy A51, dar, pentru că nu am reușit să scriu review-ul atunci când mi-am propus, am avut timp să mai surprind câteva imagini și să îmi mai schimb un pic părerea.

Un scurt tur al camerelor, așezate în forma literei L, de sus în jos și spre dreapta: 5 MP cu deschidere F/2.2 – acesta este senzorul pentru profunzime, nu face el însuși poze, ci calculează distanța de la telefon la subiectul fotografiei pentru a aplica efectul de blur; 48 MP cu deschidere F/2.0 – aceasta este camera principală, în funcție de setări și de zoom (doar digital, nu avem parte de zoom optic la acest nivel de preț) va scoate imagini la o rezoluție de maximum 12 MP; 12 MP F/2.2 – camera ultra-wide cu vedere la 123° (conform GSM Arena); și o cameră de 5 MP F/2.4 – camera macro, care îți permite să fotografiezi subiecți mici; deasupra camerei macro se află blițul. Pe partea din față avem de-a face cu o cameră selfie wide de 32 MP, deschidere F/2.2, echivalentă unei distanțe focale de 26 mm (această informație din urmă este tot de la GSM Arena).

Camera principală are, în mod previzibil, rezultatele cele mai bune dintre cele 4. Culorile sunt corecte, vii, deși se întâmplă (cam des) să supraexpună. Fotografiile rezultate nu abundă în detalii, însă sunt mai mult decât suficiente pentru postări pe rețelele sociale. Însă, la cea mai mică urmă de zoom, se pierde foarte mult din claritate; iar Samsung, ca să strice un lucru deja mizerabil, după update-ul de la One UI 2.0 la 2.1 a mărit zoomul digital de la 8x la 10x. Câh!

Singurul avantaj al camerei ultra-wide este acela că poate cuprinde foarte mult din ceea ce dorești să fotografiezi, însă și detaliile vor fi mai puține. Deschiderea acestei camere este atât de mare încât lucrează împotriva ei: mi-a fost aproape imposibil să încadrez un subiect așa cum mi-am dorit. Dacă încerci să faci zoom cu această cameră, telefonul va comuta automat la cea principală; poți activa corecție pentru margini, care, tipic oricărei lentile wide, tind să iasă curbate, însă uneori exact de acolo vine frumusețea imaginii.

Camera macro este așa doar cu numele. În primul rând, pentru a o putea folosi trebuie să te apropii la 2-3 centimetri de subiect, ceea ce l-ar putea speria – primul lucru care îmi vine în minte când e vorba de fotografie macro sunt insectele. Însă chiar de la o distanță atât de mică e greu să obții claritatea și un nivel suficient de detalii pentru o imagine ok.

În ceea ce privește pozele cu bokeh, acesta e realizat din soft, cu ajutorul acelei camere de adâncime; este bine decupat, însă trebuie să găsești distanța ideală față de subiect și să ai răbdare – cu acest telefon nu poți face o poză cu blur „din fugă”.

Camera de selfie are și ea rezultate doar decente. Pare că ar vrea să păstreze detalii acolo unde nu e nevoie de ele și să le înlăture unde ar fi mai necesare. La pozele cu bokeh are ceva probleme la separarea părului de restul fundalului; în rest, e o cameră modestă, suficient de bună pentru Facebook, dar nu neapărat și pentru Instagram.

Deși aș putea spune că îți poți face treaba cu camerele de pe Galaxy A51, per total pe mine mă dezamăgește. De ce? Pentru că fiecare poză trebuie „pregătită” dinainte: trebuie să găsești distanța potrivită față de subiect, să știi sigur dinainte ce obiectiv vei folosi și să faci mici ajustări. Probabil un fotograf profesionist ar reuși să scoată imagini mai mult decât decente cu modul Pro al aplicației de cameră default (și chiar mi-ar plăcea să văd un review axat doar pe asta, dacă a făcut cineva, dă-mi de știre pls 🙂 ) însă ca utilizator obișnuit vreau doar să îndrept camera spre subiect, eventual să fac rapid o încadrare (nu caut ceva perfect, dar cât de cât), să apăs pe buton și să plec. Iar, pe lângă motivele de mai sus, acest lucru nu este posibil și din cauză că aplicația de cameră Samsung este foarte lentă – lentă la pornire, lentă la schimbarea dintre un obiectiv și altul și chiar lentă la declanșare. Moartea pasiunii!

Am instalat de probă alte două aplicații pentru cameră (lucru pe care un utilizator obișnuit nu l-ar face) și, ca nivel al calității, se vedea deja o îmbunătățire, de asemenea, mărimea fișierelor era mai ridicată, semn că imaginea conține mai mult detaliu și ai putea, eventual, edita ceva din ea, lucru pe care nu îl încurajez deloc pe fișierele minuscule rezultate din camera default). Problema cu acele alte aplicații este că fie nu „vedeau” toate camerele dispozitivului, fie preview-ul nu arăta toată imaginea care urma să fie preluată, ceea ce iar mă încurca la încadrări.

Atașez câteva fotografii (le-am ales pe cele mai bune): 1. camera principală 2. camera ultra-wide 3. zoom digital 8x 4. zoom digital 10x 5. Macro 6. bokeh cu camera principală + cea de profunzime 7. selfie.

Nu obișnuiesc să înregistrez video, așa că nu am ce povesti aici. Specificațiile oficiale sunt de filmare 4K la 30 fps, 1080p la 30/120fps și stabilizare electronică pe partea din spate, iar camera selfie (conform GSM Arena) poate filma 1080p, însă în setări am găsit și opțiunea de 4K. Totuși acestea sunt doar niște numere și, având în vedere experiența cu partea foto, nu m-aș baza doar pe ce e scris „pe hârtie”.

Baterie și conectivitate

Despre conectivitate sunt doar câteva lucruri de punctat: bluetooth 5.0, Wi-Fi ac dual-band, USB-C și foarte utilul NFC – din păcate trăiesc într-un oraș (Călărași) în care încă multe magazine nu sunt dotate cu POS, iar la unele dintre cele care au, vânzătorii se uită puțin ciudat când spui că vrei să plătești cu telefonul/cardul. Pun aici și câteva capturi de ecran cu testul de viteză a internetului pe Digi (rețeaua din care m-am portat din lipsă de acoperire), Vodafone (rețeaua în care m-am portat) și viteză pe Wi-Fi, trasă dintr-un router destul de capabil, dar care e nevoit să se descurce cu un abonament de doar 100 Mbps.

Bateria lui Samsung Galaxy A51 este încă unul din punctele forte ale acestui dispozitiv. Cu o capacitate de 4000 mAh, acest telefon mi-a oferit o autonomie pe care nu am mai întâlnit-o de câțiva ani – cel puțin 22 de ore la o încărcare, uneori chiar mai mult, căci prindea două nopți consecutive „departe” de priză, înregistrând un timp cu ecranul pornit între 3h13min și 6h39min; din păcate, aceste numere sunt calculate per zi, nu per încărcare, ceea ce, după părerea mea, le scade din relevanță, mai ales având în vedere că obișnuiesc să folosesc telefonul destul de mult și nu mereu cu aplicații „simple”.

Un neajuns al acestei baterii mari este faptul că se încarcă destul de lent, chiar și cu încărcătorul de 15W din pachet – de la 1% la 100% în 2h40min, însă dacă este pus la încărcat de la circa 18% și lăsat până la circa 95%, această încărcare va dura cam 1h30min și telefonul va putea fi utilizat fără nicio grijă toată ziua. Dispozitivul nu dispune de încărcare wireless.

Conținutul cutiei și prețul

De îndată ce vei deschide cutia vei fi întâmpinat(ă) de telefon, cheița pentru SIM și cărticele. Nu există vreo husă/folie de protecție inclusă în pachet. De asemenea, vei mai găsi o pereche de căști care, chiar dacă sunt ieftine, sunt ceva mai bune decât par dacă le asculți doar cu telefonul. Iar lângă ele se află încărcătorul din două bucăți – ștecărul pare cam fragil, după părerea mea, și nici cablul nu îmi inspiră prea multă calitate (în urmă cu ceva timp am cumpărat un cablu USB-C dintre cele mai ieftine și pare mai solid decât cel inclus de Samsung în acest pachet).

Prețul telefonului ar fi fost unul corect dacă toate lucrurile ar fi funcționat ireproșabil, dar în cazul de față nu mi se pare chiar justificat: 1400 de lei la Altex sau cu aproximativ 20 de lei mai puțin la Vodafone dacă îl iei la liber (prețuri valabile în momentul publicării review-ului). Mai există și varianta aleasă de mine (căci acest telefon nu mi-a fost trimis la review de către Samsung, ci l-am achiziționat eu): mi-am portat numărul de la Digi la Vodafone, la un abonament de 14 euro/lună, am plătit 13 lei avans și am o rată lunară pentru telefon de alți 10 euro. În lei, asta înseamnă aproximativ 125 de lei/lună abonament+rata la telefon. Dacă merită sau nu, fiecare să judece cu propriul buzunar, eu trebuia să renunț cât mai repede la iPhone-ul 6 care avea probleme mari cu antenele (printre altele), iar Samsung Galaxy A51 a fost cel mai potrivit pentru bugetul meu.

Cele 4 adevăruri dureroase despre Samsung Galaxy A51

Am ajuns și la concluzia celui mai lung articol pe care l-am scris vreodată pe vreun blog și sper că nu am plictisit pe nimeni. Am să trec direct la „fapte” și am să încep cu cele proaste:

  1. Telefonul se blochează cam des și navigarea prin gesturi este deseori imprecisă
  2. Deblocarea cu amprentă este deseori imprecisă și, la un anumit interval de timp, trebuie să introduci din nou parola setată pentru telefon
  3. Camera foto are de multe ori rezultate slabe și funcționează foarte lent
  4. Bateria se încarcă foarte lent, accesoriile din cutie nu sunt extraordinare și prețul mi se pare un pic cam mare pentru ce oferă telefonul

Pe partea aspectelor pozitive am remarcat următoarele:

  1. Autonomia bateriei pe mine m-a impresionat – o zi și o noapte departe de priză și fără teamă că rămâne fără energie
  2. Display uriaș de 6.5″, AMOLED, cu rezoluție Full HD

Așadar, în cazul lui Samsung Galaxy A51, aspectele negative sunt mai numeroase decât cele pozitive. Într-o notă de optimism care nu mă caracterizează, aștept un update al sistemului de operare care să rezolve măcar o parte din cele menționate mai sus. Până atunci, pot răspunde oricând la orice întrebare despre dispozitiv lăsată în rubrica de comentarii!

4 comments

  1. Trei observatii:

    1. Eu iau husa indiferent de telefonul pe care-l folosesc, motivul principal fiind exact cel expus de tine: sa nu imi alunece. Bine, eu mai am si mania culorilor: decat sa-mi iau telefon rosu, albastru sau verde, mai bine imi iau huse cu aceste culori.

    2. Eu zic sa-i iei folie. Musai. Oricat de protejat ar fi telefonul, dupa ceva timp vei avea o tona de amprente pe ecran.

    3. Nu ai zis nimic de blitz (pozele facute cu blitz). Mie mi se pare un aspect ff important: gasesti o tona de telefoane care sa faca poze bune la o luminozitate decenta, dar foarte putine care sa faca poze macar decente pe intuneric. Astept detalii legate de blitz.

    1. Merci pentru observații! Întotdeauna, chiar și într-un articol amplu ca acesta, rămân unele lucruri trecute cu vederea.

      1. și 2. Nu suport husă/folie. Eu vreau să văd telefonul (nu degeaba fac producătorii toate acele designuri jucăușe pe spatele telefoanelor). Am avut folie de sticlă pe iPhone 6 și am dat-o jos nu pentru că ar fi fost nevoie s-o schimb. Aveam și 2 huse și făceam cu schimbul: câteva săptămâni o purtam pe una, câteva pe cealaltă și câteva fără. În ultimele luni l-am folosit fără.

      3. Pot să spun că uneori ajută blițul (spun de cazul de față, nu în general); nu l-am testat suficient de mult cât să îmi fac o părere. Cu ocazia asta (pentru că am uitat în articol) menționez și despre fotografia de noapte… de fapt, nu e nimic de menționat, pozele pe întuneric sunt la același nivel cu telefoane de acum 2 ani sau un pic mai slabe.

  2. Este telefonul meu personal începând cu data de 4 iulie 2020, adică de 8 luni. Iar experiența mea de utilizare este ce am scris în articol, bașca s-a înrăutățit în ultima vreme. Mă tot rog de Vodafone să dea drumul update-ului la Android 11.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *