Și la Vodafone au început promoțiile

Pe măsură ce trec zilele, apar tot mai multe promoții. Iată că acum și cei care preferă să își cumpere un dispozitiv nou alături de serviciile unui operator de telefonie, în speță Vodafone, au o ofertă destul de bogată din care să aleagă.

Promoția a început chiar astăzi și se va încheia la sfârșitul lunii ianuarie. Aceasta este exclusiv online și cuprinde, printre altele, următoarele dispozitive:

Telefoane Samsung, de la mid-range precum Galaxy A5 2017 până la cel mai performant device al lor, Galaxy Note 8.

Smartphone-uri Huawei de generație nouă precum P10 sau P9 Lite 2017.

De asemenea, telefoanele care poartă brandul operatorului, cum este Vodafone Smart N8, au și ele oferte speciale.

Așadar, dacă îți faci un abonament nou sau reînnoiești unul existent pe 2 ani, poți pleca acasă și cu un aparat nou la preț promoțional.

Nu uita să consulți lista înainte pentru a vedea ce modele sunt disponibile ca să poți alege care ți se potrivește cel mai bine.

Presimt că valul cu discount-uri nu a trecut și că am să mai revin pe tema asta. De fapt, au fost atât de multe noutăți încât nu am reușit nici să le postez pe toate, dar nici să scriu despre alte lucruri pe care le aveam planificate. De timp nu duc lipsă (poate doar de inspirație și motivație, dar asta e cu totul altă poveste)!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *