Produse Sony premiate de revista What Hi-Fi

În urmă cu câteva săptămâni am scris despre câteva telefoane Sony pe care le-am testat. Acum mi-am propus să pun aici o listă cu alte produse Sony, anume cele premiate de revista What Hi-Fi. Această revistă activează de mai mult de 3 decenii și premiază cele mai bune echipamente audio și home cinema, după ce le supune la teste amănunțite.

Încep lista cu căștile wireless Sony WH-1000XM2, care au design închis, funcție de anulare a zgomotului ambiental, sunet surround virtual, egalizator și beneficiază de tehnologiile S-Master HX pentru reducerea distorsiunii și DSEE HX pentru sunet de înaltă rezoluție. Acestea au obținut 5 stele din partea What Hi-Fi.

produse Sony

Următoarele pe listă sunt tot căști bluetooth, modelul WF-1000X, de tip in-ear, la fel de pline de tehnologii de îmbunătățire a sunetului ca cele de mai sus, însă cu mult mai portabile. Și acestea au primit un punctaj maxim din partea revistei.

produse Sony

Tot cu 5 stele acordate de What Hi-Fi au fost decorate și căștile wireless in-ear cu bandă în jurul gâtului Sony WI-1000X. Inteligente, performante și foarte comode.

produse Sony

Pe lista de produse Sony care au primit cele 5 stele se află și un soundbar, HT-ST5000. Un dispozitiv cu tehnologie S-Force PRO Front Surround, Dolby Atmos și construit din materiale de calitate. Și arată așa:

produse sony

În listă sunt și două produse Sony care au fost numite Produsul Anului 2017. Acestea sunt player-ul Blu-ray UBP-X800, cu redare HDR 4K, și receptorul AV Home Theatre model STR-DN1080, cu Dolby Atmos și DTS: X.

O listă destul de cuprinzătoare de produse Sony care au fost testate de experții revistei What Hi-Fi au primit premii, așa că, zic eu, sunt de urmărit și în anul care vine.

Cam atât pentru astăzi, acum am să mă întorc la treburile mele mai puțin importante, dar nu înainte de a te întreba căror produse (și ale cărui producător) le-ai fi acordat tu premii și (doar de dragul creativității și amuzamentului) cum ai fi numit aceste premii?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *