Nu mă pricep la cafea

Ce folosesc zilele astea pe post de îndulcitor de cafea? Probele de la concursul SuperBlog. Pot spune că îmi închei ziua cu ele și mi-o încep cu ele… pentru că mă apuc de scris cu puțin timp înainte de miezul nopții și termin cu mult după acesta.

Deși subiectul cafelei apare destul de des în discuțiile mele și consum câte 2 recipiente (fie ele căni, pahare, cești, în funcție de ce am la îndemână) pe zi, există oameni care pot confirma faptul că nu mă pricep la cafea. Ce-i drept, nici nu prea mi-am bătut capul cu asta.

Exista un moment în timp când apreciam cafeaua făcută de familie la ibric. Apoi a venit un moment în care apreciam și mai mult această băutură preparată de mine, căci îi adăugam lapte și alte chestii. Însă, din motive personale, de mai mulți ani încoace am rămas fidel cafelei de la dozatoarele din magazine. Acesteia nu i-am putut replica nici gustul, nici efectul folosind ce aveam eu acasă.

Acum că am lămurit „expertiza” mea într-ale cafelei, să vedem ce legătură are ea cu un blog de tehnologie. Well, nu prea are, iar singurele legături pe care le-am putut găsi le pot explica în foarte puține cuvinte. Aș fi putut scrie despre cum funcționează un espressor – el trece apă fierbinte sub presiune prin boabele măcinate de cafea – bifat. Sau aș fi putut vorbi despre cum acționează cafeina în creier – dar nici asta nu e prea complicat, ea blochează receptorii de adenozină din creier, ceea ce rezultă în faptul că nu te mai simți obosit – bifat.

Așadar, negăsind un subiect mai amplu care să poată fi dezbătut aici, îmi rămâne să mă limitez la a nara în continuare experiența mea de zi cu zi cu cafeaua, oricare ar fi ea. Acum ar fi cel mai potrivit moment în care să inserez faptul că nu știu de ce am ales cafeaua de la dozator (de fapt, cred că știu un motiv), însă sigur nu este din comoditate, deși am fost și eu tentat să cred asta la un moment dat. Cel mai deranjant lucru aici este faptul că, mai ales în zilele de weekend sau libere, când nu am nicio treabă afară din casă sau vremea este necruțătoare (ploaie, viscol) trebuie să ies până la cel mai apropiat magazin pentru a îmi procura licoarea. Iar acel magazin nu e întotdeauna apropiat.

Probabil că va veni și ziua când voi considera că nu se mai poate să stau fără un espressor automat Philips. Să am la distanța unei apăsări de buton o întreagă varietate de cafele. Că veni vorba de varietate, mulți ani am servit doar cappuccino, apoi am schimbat pe Irish. Mă rog, e mult spus Irish, căci e foarte departe de the real deal. Scriu asta pentru că am avut șansa să îmi prepare un barista amator un Irish; și ăla era departe de the real deal, dar era cu totul altceva față de lichidul servit la dozatoarele din magazine. N-aș vrea să aduc în discuție subiectul boabelor proaspete pentru că nu am mai văzut așa ceva de pe vremea când toată lumea avea în casă râșnițele acelea rotunde care scoteau un zgomot infernal și se înfundau deseori. Și, dacă stau să mă gândesc, nici boabele alea nu erau proaspete, erau deja prăjite.

Cred că acum mi-e și mai clar de ce va trebui să mă gândesc mai serios la un sistem de lapte LatteGo. Să fac loc pe masa din bucătărie pentru un aparat care să-mi dea mereu aceeași aromă de cafea pe care o prefer și, foarte important, să fie ușor de curățat/spălat. Să aibă ecran tactil (ca să nu se fălească frigiderul prea mult)… și iată cum am descris aproape intenționat un espressor Philips de la magazinul online magNET.ro.

Ce mai rămâne de spus? Cam nimic. Pentru că atunci când e vremea de cafea nu mai există nimic în jurul meu. Nu există persoane, lucruri sau sunete. Ba, pardon, ele există. ȘI MĂ ENERVEAZĂ! Am ajuns în momentul ăla al vieții când NU POT SĂ EU dacă nu am servit o cană de cafea, în special dimineața.

Pe final voi pune un dad joke care să facă articolul și mai cringy; faptul că iar m-a prins o oră târzie e în avantajul meu: It’s La(t)te(,)Go!

fotografii de la magNET.ro