fbpx
milenial

Milenial față în față cu tehnologia

Am fost adus pe lume în 1993, deci sunt un milenial, ceea ce m-a făcut să mă raportez într-un anume fel la avansul tehnologiei, avans care a început cu mult timp înaintea apariției mele și va continua și mai mult timp după dispariția mea.

În copilărie, la fel ca alte persoane de vârste apropiate cu a mea, deși aveam saci plini cu jucării, uneori mi le mai făceam și singur – așa a apărut skateboardul meu, făcut din roți… de skateboard și diverse bucăți de lemn găsite prin curtea bunicilor; nu putea vira și nu prea era stabil, însă era cel puțin la fel de distractiv ca o jucărie cumpărată. Pe vremea aia nu toate lucrurile se băgau în priză, iar dacă se strica, de exemplu, bicicleta nu puteai s-o „repari” oprind-o și pornind-o din nou. De aceea am învățat să o dezmembrez complet, să înlocuiesc piesele defecte și s-o readuc la starea completă și funcțională; asta nu înseamnă că nu au existat și „cârpeli”, unele mai trăznite decât altele, dar știi ce zice internetul „dacă arată stupid și, totuși, funcționează, atunci nu este stupid”.

În copilăria mea nu aveai tehnologia la tine acasa, mulți dintre noi o puteau vedea doar în laboratoarele de informatică ale școlii sau în cele particulare. Probabil că singura tehnologie prezentă în mai toate casele era alcătuită din televizorul la care priveai emisiunea Vacanța Mare și telefonul FIX la care, pe lângă funcția lui standard, puteai în orice moment să suni la 958 pentru a afla ora exactă; cei mai mulți oameni de vârsta mea sau mai mici s-ar putea să-l știe pe inventatorul acelui robot telefonic, Lorin Fortuna (decedat în 2016), drept omul acela dubios care vorbea de reptilieni și arahnidieni (și-i sorta pe culori) decât ca pe un inventator.

Primul lucru cât de cât asemănător cu tehnologia actuală pe care l-am deținut ca milenial a fost, pe la începutul anilor 2000, un telefon mobil. Și nu îți imagina că îi puteai pune tot felul de accesorii smartphone, cum ai face cu dispozitivele de azi. De fapt, singurul accesoriu pe care îl avea era un încărcător… la care trebuia să stea conectat în permanență pentru a nu se închide. Dar îl puteam lua cu mine în orice cameră dotată cu priză, deci era „mobil”. Un pic mai târziu a apărut în casă un desktop care se folosea de procesorul Intel Pentium II și în a cărui unitate orizontală încă nu aveam curajul a privi.

Din motive de compatibilitate, spre sfârșitul deceniului, atunci când a apărut în casă un computer mai modern, am renunțat la conexiunea de internet dial-up (mai ține cineva minte modemurile acelea Zapp?) și am trecut la una broadband prin fibră optică. Tot atunci am aflat că există mai multe periferice PC decât tastatura + mouse, cum ar fi webcam sau căști. Pe acel computer am învățat nu doar lucruri simple precum scrierea unui CD (care nu era cea mai simplă) sau folosirea de diverse programe, ci și lucruri la care nu se bagă toată lumea nici în ziua de astăzi, precum instalarea de sisteme de operare sau… overclocking (din păcate, nu a fost nimeni lângă mine atunci să-mi spună că nu e ok să faci asta fără un upgrade la răcire; pc-ul a supraviețuit).

În timp, acel milenial care creștea odată cu răspândirea tehnologiei a trecut de la consola de buzunar cu Tetris (joc inventat de un rus; aviz celor care se laudă că niciodată nu au avut de-a face cu aceștia) la consola japoneză Sega Mega Drive 2 pe care o conectam la TV și jucam Super Mario Bros. (ca în fotografia de sus, luată de pe pagina de Facebook a Spacer) și apoi la desktop pc, care era al întregii familii.

În 2015 am achiziționat primul computer care era doar al meu, sub forma unui laptop care, din cauza neatenției mele și a unui vânzător nesincer… a înviat abia a treia zi după scripturi (a se citi din perspectiva unui programator). Nu pot vorbi foarte mult despre accesorii laptop, căci mai mult de un cooling pad nu cred să-i fi adăugat vreodată. Dacă e să vorbim de alte lucruri pe care le poți conecta la un pc sau alte gadgeturi, setupul meu complet (care e afișat în permanență în coloana din dreapta a blogului) a fost mai mereu format din: router, smartphone, computer, un mixer audio și un microfon. Din setup ar fi trebuit să facă parte și o pereche de căști on-ear, doar că… momentan nu face parte. Nu am fost vreodată prea obsedat de gaming (exceptând poate o perioadă din liceu când petreceam în jur de 5 ore zilnic în multiplayerul de la Sniper Elite sau perioada mai scurtă din 2015 când jucam Cross-Fire până pe la 3 dimineața; acum scriu articole la 3 dimineața – ce am fost și ce-am ajuns!), dar am câte 2 jocuri instalate atât pe telefon, cât și pe laptop. Cred că orice alt milenial poate spune o poveste asemănătoare.

Cu siguranță faptul că sunt milenial m-a ajutat în înțelegerea tehnologiei, mai ales că răspândirea acesteia a început când creierul meu se afla la o vârstă la care capacitatea de învățare este foarte accentuată. Cu timpul, computerul a încetat să aibă doar funcție de entertainment, ci și de informare sau să fie chiar (urăsc expresia, dar se potrivește în context) „birou mobil”. Iar telefoanele pe care le folosim astăzi ne ajută să nu ne rătăcim (asta dacă nu te cheamă Emil, unul dintre ceilalți concurenți SuperBlog, concurs pentru care și articolul meu de față este scris), îți poate traduce instantaneu orice din orice limbă, e aparat de fotografiat și nu în ultimul rând te ajută să ții legătura cu familia și cunoscuții. Nu doar prin intermediul apelului vocal.

Ca milenial pot spune că mă simt cumva prins la mijloc între generația părinților mei, care au învățat ușor cum stă treaba cu tehnologia doar dacă au avut vreo atracție specială înspre acest domeniu sau vreun serviciu mai înclinat în această direcție, și generația Z (care anul acesta a depășit generația mea, reprezentând 32% din populația globului) care, fie că recunoaștem sau nu, este cea care stabilește ce este la modă în prezent, fie că e vorba de jocuri, muzică, aplicații, vedete etc. Și mai interesante vor fi lucrurile cu generația alpha (născuți începând cu 2011), căci aceștia chiar vor avea diverse tehnologii în preajmă începând cu prima zi de viață și e vorba de tehnologii mult mai avansate decât aveau predecesorii lor. Semnele sunt deja aici: povestea un contact de pe Facebook (din păcate, nu am reținut cine) că al său micuț (nu știu exact din ce generație face parte, dar bănuiesc că e pe la granița dintre gen Z și alpha) i-a cerut unui banal prăjitor de pâine să-i spună care este starea vremii sau ceva de genul. Ei iau tehnologia ca un dat și lucrurile absolut simple pe care le-am folosit noi de-a lungul vremii necesită explicații suplimentare.

Concluzionez spunând că, indiferent că ești milenial sau faci parte din altă generație, tehnologia îți acaparează viața atât de mult încât îți este foarte greu să o elimini din viața ta și uneori îți poate crea stări de anxietate. Exemplu personal: într-o seară când am venit mai obosit de la serviciu am adormit foarte devreme; când m-am trezit, după doar vreo jumătate de oră, eram ferm convins că trecuse o zi întreagă și eram panicat că nu avusesem niciun aparat pus la încărcat „peste noapte”, dar și de faptul că data și ora rămăseseră în urmă cu o zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *