La ce poți folosi un E-Mark

La mine a devenit deja tradiție ca la fiecare ediție de SuperBlog să intervină ceva care să se interpună între mine și cel mai priceput eu posibil. De asemenea, este posibil să fi făcut și o alegere greșită în ceea ce privește blogul, căci îmi pare că am scris mai mult generalități aici de la începerea concursului. Deși am o categorie de filosofie, am să o las pentru lucrurile cu adevărat importante și am să bag acest articol tot la diverse, la fel ca pe precedentele. Despre ce trăsnaie scriu azi? Despre E-Mark.

„Bine, dar ce este E-Mark?” ai să mă întrebi. Acest gadget este o imprimantă în miniatură pe care o poți folosi în mai multe moduri. I se mai spune și ștampilă electronică, însă scenariile de utilizare pot fi mai diverse de atât. Îți trebuie doar puțină imaginație și, pentru că eu nu duc lipsă de așa ceva, m-am gândit eu la 2 situații mai puțin uzuale în care s-ar încadra. Pentru asta vom apela la un domeniu pe care îl urmăresc de ceva vreme, fără să fiu neapărat pasionat de el: prestidigitația.

e-mark

Poți să-i spui magie, pentru că felul în care „jucăria” celor de la Colop trece peste diverse suprafețe lăsând în urmă urme cu sens (na, că mi-a ieșit și un joc de cuvinte!) pare a fi desprins din viitorul la care visam cu mulți ani în urmă. Revenind la, corect spus, TRUCURILE magice (pentru că asta sunt și toți magicienii adevărați recunosc asta), iată la ce m-am gândit:

  1. În loc de numerotare pagini sau imprimare cod de bare, ai putea imprima cu E-Mark o predicție! Nimic magic aici, aparatul are o memorie în care poți stoca off-line până la 4 elemente. Mai departe e treaba ta de scamator să îl faci pe om să se gândească la numărul sau cuvântul pe care tu deja l-ai setat în aparat.
  2. Un alt truc care mi s-ar părea interesant, chiar dacă nu prea fezabil având în vedere dimensiunile actuale ale gadgetului (dar, cine știe, poate Colop lucrează deja la o versiune mai mică), este să folosești E-Mark pentru a face diferite texte, desene etc. să apară pe ceva „out of thin air”, cum ar zice romglezul.

Astea au fost ideile mele pentru azi, dar dacă vrei să mai vin cu altele, nu ezita să mă contactezi. Iar pentru următorul articol va trebui să mai aștepți puțin, căci am cam rămas în urmă cu scrisul. Dacă va fi, în sfârșit, despre tehnologie sau nu… asta nu mai știu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *