Posted by A fost odată ca niciodată, cu mulți ani în urmă, un petic de pământ. Acolo, în viitorul sat, doi viitori bunici obosiți de transhumanță înconjurau la pas un lot de buruieni care nu avea nici gard, nici paznic. Acești oameni nu aveau multe lucruri, însă dețineau din belșug ceva ce avea să se piardă în negura timpului: viziune. Într-o zi, badea Gheorghe, proptit într-unul dintre colțurile imaginare ale proprietății sale, o cheamă pe țața Floarea și o întreabă „Auzi, Floareo, ce vezi tu aici?”, iar ea îi răspunse „Ce să văd, Gheo? Buruieni văd!”; atunci, el, mândru de sine exclamă „Tu nu ai viziune. Știi ce văd eu aici? Eu văd o casă!”
Dar până ca pământul, acum bătătorit de freamătul neîncetat al celor doi, să devină o casă mai erau multe de făcut. Pentru început aveau nevoie de o fântână și, pentru că Profesorul Otto era prea bătrân ca să îi mai ghideze spre Centrul Pământului, au apelat la o echipă de experți locali. Departe de a ajunge la neștiute vestigii dacice sau tuneluri energetice, aceștia au reușit să sape doar 15 metri, însă se pare că a fost suficient pentru a da de apă. Dar nu s-au oprit cu săpatul după o singură groapă; deși încă nu aveau o grădină, cu atât mai puțin legume, tanti Floarea a vrut neapărat un beci în care să pună murăturile pentru iarnă.
Având acum 2 gropi în curte, una cu apă și una pătrată, Gheorghe îi spuse Floarei că trebuie să o acopere pe cea din urmă. „Bade, eu ți-am spus că vreau beci, nu te apuci tu acum să-l strici, mai ales că am muncit atât la el!” Bărbatul, mai înțelept, îi explică: „Stai liniștită, că nu umplu groapa, doar îi pun tavan. Dacă e prea înaltă nu o să mai poți ajunge la rafturile de sus”; și femeia înțelese. Pentru un moment. Apoi veni întrebarea fatală: „Auzi, Gheo, dar cu ce acoperi groapa, dacă nu cu pământ?” În acel moment și-a dat seama tânărul dezvoltator imobiliar în proiecte rurale că avea nevoie de un depozit de materiale de construcții.
Astfel, Gheo se duse pe o movilă mai înaltă de pământ, unde avea o conexiune mai bună cu natura, pentru a accesa Casa de Comenzi Online Vindem Ieftin. Mai departe aveau să se ocupe ei. Pentru chirpici s-au dus mai întâi la proprietarul unei herghelii și i-au spus să hrănească bine caii, apoi au găsit niște oameni care culegeau paie de pe câmp și, după asta, au găsit un om care păzea un maldăr de pământ și zicea că ”nu ar prea avea ce să facă cu el, dar nici degeaba nu l-ar da”. Pentru lemn au negociat cu o pereche de urși împământeniți în pădurea de lângă sat. Nu știu unde au găsit țiglă metalică, dar au luat-o și pe aceasta, ba chiar la cel mai bun preț. Gheorghe le-a mulțumit nu doar pentru faptul că au negociat în numele lui, ci și pentru că materialele comandate nu conțineau costuri „de raft” de hypermarket (nu că omul nostru ar fi știut ce-i ăla) și erau livrate și ambalate direct de producător. Gheo avea, acum, o casă. Sau cel puțin piesele ei. Dar oare se pricepea la lego?
Țața Floarea se uita cu mâinile în șolduri la oamenii care descărcau marfa și îl chestiona, mai întâi cu privirea apoi verbal, pe Gheo: „Ești sigur că ai luat tot de pe listă?” „Care listă, Floareo, că noi n-avem nici hârtie, nici stilouri? Dar stai liniștită, am luat tot ce era nevoie!”; „Și sigur n-ai pitit nimic prin buzunarele nădragilor?” „Aș fi pitit, dar atunci când mi-ai făcut pantalonii ai zis că nu mai ai chef să le pui buzunare, că te-ai plictisit și te duci la spa…tele stânii.”; „… dar sigur nu te-ai oprit cu băieții la o bere și ai prins și vreun meci la televizor de ai stat atât?” „Draga mea, cum să îți explic? Suntem singurii oameni din sat, nu există bar, iar televizorul o să apară abia peste 10-15 ani.” Țața Floarea tăcu mâlc.
Abia în acest moment o casă începea să se nască. Gheorghe punea piatră peste piatră, chirpic peste chirpic; razele blajine ale soarelui o bronzau pe Floarea de la gât în sus și de la gleznă în jos. Gheo făcea loc pentru ferestre, monta uși; femeia uda cu drag locul în care urma să fie grădina „ca să se obișnuiască pământul”. Bărbatul voinic, urcat pe casă, așeza acoperișul la milimetru, astfel încât nicio picătură de ploaie să nu se prelingă în sfânta mâncare de fasole de toate zilele; Floarea făcea poze artistice în câmpul de lucernă pentru a le posta pe Instagram.
După ce Gheorghe rosti cuvintele magice „Acum avem o casă! Un adăpost de soare vara și de viscol iarna. Un loc în care să trăim noi și cei care vor să vină după noi!”, femeia, ca să nu se lase mai prejos decât nevestele din satul vecin, începu să filmeze un vlog și să se plimbe de colo-colo, arătând și explicând. Nu știu de unde a făcut rost de cameră de filmat, dar vă jur că așa s-a întâmplat. Drept dovadă, mărturiile video s-au păstrat până în zilele noastre!
E timpul să îi lăsăm pe badea Gheorghe și pe țața Floarea să își vadă de treburile lor gospodărești și să ne întoarcem în prezent la acest articol făurit manual pentru SuperBlog, care depictează precursorii tehnologiilor actuale.
foto: vindem-ieftin.ro