Posted by Mulți ne-am întrebat (și poate încă o facem) care este rostul unui iPhone așa-zis „ieftin”. De ce a existat 5c și de ce anul acesta a fost lansat XR? La aceste întrebări sper să găsesc un răspuns până la finalul acestui articol.
Până de curând, dacă îmi ziceai orice de Apple, era posibil să primești din partea mea un râs ironic. Situația s-a schimbat între timp, de când lucrez pe un computer de-ale lor. Chiar dacă alegerea mea personală ar fi în continuare Windows, am scos capul din nisip și trebuie să recunosc că Mac-urile sunt și ele niște unelte extraordinare.
De și mai puțin timp am ajuns să folosesc un iPhone 5c și m-am gândit că ar fi o ocazie bună să văd ce are toată lumea cu telefoanele astea. Practic, am să îi fac un fel de retro-review și, la final, să vedem ce legătură are cu iPhone XR.
5c se lansa prin 2013, odată cu 5S, și avea același design cu care compania își obișnuise cumpărătorii, cu excepția carcasei făcute din plastic și a multiplelor culori în care putea fi comandat. Diagonala de 4″ era mică chiar și pentru standardele de atunci, însă însemna că nici nu avea nevoie de o rezoluție prea mare. Un lucru pe care îl observ în comparație cu smartphone-urile de acum este că poți jongla destul de mult cu luminozitatea, ceea ce face acest aparat utilizabil în diferite condiții.
Mi-a plăcut mult nivelul sonor la care a putut urca, în special în căști (nici nu le trecea prin minte celor de la Apple să scoată jackul în urmă cu 5 ani), fiind pe picior de egal cu alte telefoane pe care le-am testat. În ceea ce privește difuzorul extern pot spune că timpul și-a lăsat amprenta și acum distorsionează pe măsură ce te apropii de volumul maxim. Dar e suportabil.
În ceea ce privește partea de fotografie nu am stat să caut recenzii de la lansarea telefonului. Cert e că acum nu aș avea curaj să mă prezint niciunde cu ceva făcut de el. Camera secundară e un strop mai clară decât cea principală, dar cam atât merită menționat.
Am ajuns la un capitol destul de interesant. iPhone 5c este dotat cu un procesor Apple A6 și un singur GB de RAM. Cu toate astea, face față task-urilor de bază mai bine decât un Android low-end mai nou. Viteza la navigarea prin meniuri sau la deschiderea aplicațiilor nu este deloc grozavă, dar în utilizarea mea de vreo 2-3 săptămâni nu s-a blocat niciodată și nu a avut probleme de lag sau altele asemenea.
Ce înseamnă, totuși, un telefon „în vârstă” de 5 ani? Nu știu dacă e ceva general valabil (dar nu m-ar mira dacă ar fi), însă bateria este jalnică. O dau gata ascultând muzică pe YouTube în drum spre birou, adică în vreo 40-50 de minute. Dacă ascult postul meu preferat de radio online, cu ecranul închis, în același timp consum peste jumătate din acumulator.
Dar gata cu 5c-ul! Anul acesta a apărut iPhone XR! Carcasa nu mai este de plastic, ci de aluminiu și sticlă. Ecranul se întinde pe (aproape) toată partea din față a dispozitivului, are FaceID și noul design Apple. În plus, eu cred că a păstrat de la generațiile precedente spiritul: un telefon care va continua să funcționeze mulți ani aproape la fel ca în ziua în care a fost fabricat. Nu știu dacă voi avea ocazia să testez vreun XR, însă cred că cei care îl vor cumpăra nu sunt cei care vor să aibă în fiecare an modelul nou apărut, ci oameni care investesc (o sumă destul de mare, ce-i drept) într-un dispozitiv care să funcționeze mult timp.
Totuși a rămas un lucru pe care nu îl înțeleg: de ce se încăpățânează Apple să păstreze butonul ăla fizic de Silent? Chiar îl folosește cineva?
Sincer butonul de silent mi se pare extrem de util. Cel puțin în cazul meu e nevoie destul de des sa il folosesc pe zi. Sunt multe momente cand trebuie sa trec pe silent, de exemplu cand intru la cursuri, cand vreau sa ma uit la un video sau sa ascult muzica si sa nu mai fie intrerupt de sunetul notificatii, sau cand pur si simplu trebuie sa pastrez liniste si sa nu se auda cum tastez. Si partea faina e ca atunci cand vine un moment din acesta e suficient sa bag mana in buzunar fara sa il scot de acolo.