A treia oară e (aproape) cu noroc. #BLPXVII

Al doilea semestru din anul II e pe cale să înceapă, așa că aveam nevoie de ceva care să îmi dea energie. Din fericire, Bloggers Lan Party, eveniment ajuns la ediția cu numărul 17, s-a desfășurat pe ritmuri de Guitar Hero ieri, 17 februarie.

Au fost nelipsite consolele, echipamentele VR și computerele performante pe care rula PUBG. Puținele fotografii pe care le-am făcut le înfățișează pe cele din urmă.


Dar să revenim la console, căci sâmbăta aceasta am navigat prin constelația PlayStation, galaxiile Mortal Kombat XL, NBA 2K18 și Guitar Hero. Cel mai mult am zăbovit în cea din urmă, parcurgând tot drumul până în runda a treia, unde am fost învins la o diferență destul de mică.

După atâtea ediții, Bloggers Lan Party nu și-a pierdut deloc din farmec, deși aș putea spune că nici nu a adăugat. În fond, de ce să schimbi o „rețetă” care funcționează?! De asemenea, locul în care ne-am parașutat cu toții pentru această ediție, Impact Hub, e, spun din proprie experiență, un spațiu în care se potrivesc la fel de bine atât evenimente serioase, cât și unele mai destinse, cum fu cel despre care tocmai am scris.

Povestea trebuia să fie mai lungă, dar mai trebuie să mă concentrez asupra unor lucruri, așa că mă opresc aici. Nu înainte de a îți propune ca fundal sonor melodia care mi-a purtat noroc la Guitar Hero, una dintre piesele pe care le ascult destul de des.

One comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *