Skoda va fi mai prietenoasă cu telefoanele

Deja există foarte multă tehnologie în toate mașinile, însă cehii de la Skoda vor introduce în mașinile lor ceva ce acum unii oameni pot folosi doar acasă.

Productorul ceh de autoturisme Skoda, care aparține grupului Volkswagen, a anunțat astăzi că va prezenta la Salonul Auto de la Geneva un accesoriu care va împrieteni și mai mult telefoanele mobile cu mașinile. Începând cu luna aprilie a acestui an modelele Octavia și Superb vor primi pe consola centrală un spațiu special pentru smartphone, dotat cu încărcare wireless. Astfel nu va mai trebui să îți arunci telefonul pe bordul mașinii și nici să îți faci griji că îți uiți încărcătorul auto acasă.

Având în vedere că fac parte din același grup, ar trebui să ne așteptăm la dotarea cu tehnologie similară și a anumitor modele Volkswagen, Audi sau Seat, însă doar pe modelele mai scumpe ale acestora.

Acest lucru mă face să îmi pun următoarea întrebare: ce mai urmează? Vom avea căști de realitate virtuală în tetiere (dacă tot vor ajunge mașinile să se conducă singure) pentru a face alte lucruri în drum spre muncă? Va deveni parbrizul (sau cel puțin o parte din el) un imens ecran cu force touch? Ne vom deschide mașinile pe baza amprentei sau a unei scanari de retină?

Tu ce tehnologii din smartphone-urile de azi crezi că ar mai putea fi implementate în domeniul producției de autoturisme?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *