fbpx
traficul pe bloguri

O lună de tehnologie și Bogdan

Toți bloggerii cunoscuți și-au făcut publice încă din ultimele zile ale anului trecut statisticile privitoare la întreg anul. Eu nu am făcut-o, dar dintr-un motiv foarte simplu: abia astăzi acest blog face o lună de zile pline de tehnologie și eu 😀 . Fiind foarte nou, nu prea am cu ce să mă laud, însă nu sunt deloc dezamăgit. Poate și din cauza nișei, dar și din cauză că pe blogul meu literar mi-a luat 6 ani să ajung la o asemenea „performanță”, îmi pare că acest blog se descurcă foarte bine după 30 de zile. Iată, așadar, cu ce mă „laud”:

-de pe 4 decembrie până acum am fost vizitat de 3221 de împătimiți ai tehnologiei care vor să fie #lacurent și le-a plăcut mai mult felul meu de a prezenta lucrurile

-cel mai vizualizat articol a fost scris pe 21 decembrie și este despre „telefonul” NoPhone

-cel mai comentat articol este unul în care anunțam un laptop ce se afla la reducere în acel moment – a adunat 4 comentarii (2 fiind răspunsurile mele la ce au zis cei doi 🙂 ) – știu, voi vă lăudați cu o grămadă de oameni care își împărtășesc părerile cu voi, dar e și ăsta un îmceput 😀

-cei mai mulți oameni m-au vizitat de pe Chrome, pe următoarele două poziții, la mare distanță se află Firefox și Opera (browser-ul pe care și eu îl folosesc)

-ca sisteme de operare mă miră că sunt vizitat și de pe  Linux (deși e doar pe locul 3)

-dintre cei care mă citesc de pe dispozitive mobile, smartphone, în special, cel mai mult am fost vizitat de pe iPhone (Google Analytics nu precizează ce model), pe locul 2 se află Huawei P8 Lite, iar pe 3 este Samsung Galaxy Note 2; cineva a intrat și de pe iPad

 

Vă mulțumesc pentru toate acestea (abia aștept să văd ce va fi peste un an) și mă retrag pentru a fi cu ochii pe CES, care începe astăzi și trebuie să-l supraveghez de aproape ca să vă pot ține #lacurent!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *