fbpx

Noi informații despre viitoarele telefoane Nokia

Noi informații au apărut parcă pentru a nu ne lăsa să uităm de viitoarele telefoane Nokia. De fapt, nu este vorba doar de dispozitive, ci și despre soarta acestui nume cândva foarte cunoscut și căutat. Iată știrile:

Microsoft nu își mai dorește să păstreze divizia de telefoane, sau cel puțin o parte din ea, cumpărată de la Nokia, așa că o va vinde unei companii finlandeze numită HMD Global Oy. Aceștia vor folosi atât numele, cât și patentele fostei mari companii producătoare de telefoane pentru a face, în următorii 10 ani, smartphone-uri și tablete care vor rula sistemul de operare Google, adică Android.

HMD va investi în următoarele produse, care vor purta marca Nokia, 500 de milioane de dolari atât din banii investitorilor, cât și din profitul diviziei de feature phones pe care a cumpărat-o pentru a face dispozitive interesante. Acestea vor fi produse la FIH Mobile, fabrică ce aparține de Foxconn.

Deși viitoarele telefoane Nokia nu vor avea mare legătură cu compania care le-a făcut celebre, totuși vor păstra ceva din vechea companie: pe Arto Nummela și pe Florian Seiche, oameni importanți din cadrul Microsoft care și-au petrecut zeci de ani și în fosta mare companie finlandeză producătoare de telefoane. Însă nu știu dacă această veste este una bună sau, de fapt, una rea. 😀

Vestea proastă este că nu au anunțat nicio dată pentru apariția viitoarelor aparate, iar eu sunt foarte curios și nerăbdător să aflu informații concrete despre ele! 🙂

Din aceeași categorie

Leave a Comment