Xiaomi Corporation a anunțat astăzi clasarea pe locul 422 în topul Fortune Global 500 din 2020, la 10 ani după ce compania a intrat prima dată în acest top.
Acesta este al doilea an consecutiv în care liderul global în tehnologie rămâne în acest top. În anul 2019, Xiaomi a fost cea mai tânără companie listată și a ocupat locul 468.
Compania, clasată pe locul 422, are o cifră de afaceri de 29,795 miliarde USD (205,84 miliarde RMB) și un profit net de 1,453 miliarde USD (34,8 miliarde RMB) în anul fiscal precedent, în creștere cu 34,8% față de anul anterior. De asemenea, compania îți menține locul al șaptelea în categoria Servicii Internet și Retail.
„Anul acesta se împlinesc 10 ani de la fondarea Xiaomi. Privind în urmă la ultimul deceniu, Xiaomi a obținut succesul de care se bucură astăzi cu sprijinul celor aproape 19.000 de colegi din toată lumea, al Fanilor MI, al utilizatorilor, al partenerilor de afaceri și al prietenilor”, a declarat Lei Jun, Fondator, Președinte și CEO al Xiaomi.
„În contextul neobișnuit al anului 2020, când viețile noastre au fost afectate de diverse schimbări radicale, aș dori cu atât mai mult să îmi exprim recunoștința și aprecierea față de toți cei care ne-au fost alături în aceste vremuri. Totodată, doresc să accentuez angajamentul nostru de a crea și de a aduce mereu pentru fiecare Fan Mi și utilizator din întreaga lume produse inovatoare și uimitoare, la cele mai accesibile și mai oneste prețuri”, a mai adăugat el.
Fondată în anul 2010 ca o companie de internet cu telefoane inteligente și hardware inteligent conectate printr-o platformă IoT (Internet of Things), Xiaomi s-a clasat din nou în lista Fortune China 500 în luna iulie, urcând pe locul 50, cu un avans de 3 poziții față de anul anterior. Compania se află pe locul 24 printre cele mai inovatoare 50 de companii din 2020 în cadrul topului realizat de Boston Consulting Group și pe locul 384 în lista Forbes Global 2000 pentru 2020.
Xiaomi continuă să demonstreze că deține un capital de brand sănătos și un potențial de creștere puternic, datorită modelului său unic de business “triatlon”, și al poziției sale marcante în era 5G.
Conform organizației internaționale de cercetare de piață IDC, în iunie 2020, Xiaomi este al patrulea brand de telefoane inteligente din lume în ceea ce privește volumul de livrări. De asemenea, compania a incubat și a investit în peste 200 de companii de ecosisteme, multe dintre acestea fiind specializate în dezvoltarea de hardware inteligent, și astfel a construit cea mai mare platformă IoT pentru consumatori, care a ajuns la aproximativ 252 de milioane de echipamente hardware conectate, în afară de telefoane inteligente și laptopuri, la finalul lunii martie 2020.
Compania a început călătoria de extindere globală, în urmă cu aproximativ 6 ani. Din iunie 2020, Xiaomi s-a clasat în primele 5 locuri, în ceea ce privește volumul de telefoane inteligente livrate, în 50 de țări, adică în aproape jumătate dintre cele 90 de piețe globale în care compania este prezentă oficial.
„Pe piețele noastre globale am observat rezultate bune de la începutul anului până în prezent, iar în primul trimestru al anului 2020, am asistat pentru prima dată la creșterea veniturilor noastre din piețe internaționale, care au ajuns să reprezinte jumătate din veniturile totale ale companiei. Ne-am concentrat resursele pe călătoria noastră de extindere globală, pe care am început-o acum șase ani, și ne-am îndeplinit misiunea de a le oferi tuturor posibilitatea de a se bucura de cele mai bune și inovatoare produse posibile”, a declarat Chew Shou Zi, Președinte Internațional Xiaomi.
„Impactul cauzat de pandemie a fost resimțit în primele luni ale acestui an, dar pe măsură ce măsurile de lockdown au fost relaxate treptat, observăm o revenire puternică datorită eforturilor depuse pentru a asigura lanțul de producție și aprovizionare, lucrând îndeaproape cu partenerii noștri la nivel mondial. De asemenea, ne-am adaptat la potențialul sistemului nostru de retail omnichannel online și offline”, a adăugat el.
Conform IDC, începând cu trimestrul al doilea al anului 2020, Xiaomi a fost cel mai mare brand de telefoane inteligente din India la nivel de livrări, pentru al 12-lea trimestru consecutiv, cu o cotă de piață de 29,4%.
Atât în primul cât și în cel de-al doilea trimestru al anului 2020, Xiaomi a devenit brandul de telefoane intelgente numărul 1 în Spania, având cote de piață de 28%, respectiv 37%, la aproxiamtiv doi ani de la intrarea sa oficială în această piață, în noiembrie 2017; în al doilea trimestru, Xiaomi a devenit al doilea brand de telefoane inteligente în Franța, cu o cotă de piață de 15% și o creștere anuală de 82%. Xiaomi continuă să construiască și să extindă rețeaua sa de retail, care include atât canale online cât și offline din piețele internaționale. La data de 30 iunie 2019, în piețele internaționale, existau 520 de magazine Mi Home autorizate, reprezentând o creștere de 92,6% față de anul anterior.
La începutul anului 2020, Xiaomi și-a recalibrat strategia de trecere de la „Smartphone + AIoT” la „5G + AI + IoT și următoarea generație super internet”, urmând să investească cel puțin 50 miliarde RMB în următorii cinci ani în „5G + AIoT” pentru a își asigura poziția de lider în acest domeniu. 5G nu se referă doar la o rețea mai rapidă pentru telefoanele inteligente. „5G + AIoT” reprezintă capacitatea Xiaomi de a oferi servicii pentru o linie amplă de produse. Oferă șansa de a le da utilizatorilor posibilitatea de a folosi tehnologiile AIoT într-un mod unic și de pionierat. Strategia aceasta se mulează perfect pe ADN-ul companiei în domeniul serviciilor de internet, pentru a se asigura că va câștiga în această nouă eră a tehnologiei inteligente.
Compania a atins pragul de 10 miliarde RMB la veniturile din vânzări în 2012, 100 miliarde RMB în 2017, iar veniturile sale totale au depășit 200 miliarde RMB în 2019.
Fortune Global 500, cunoscută și sub denumirea de Global 500, este un clasament anual al primelor 500 de corporații din întreaga lume publicat de revista Fortune timp de 68 de ani, companii evaluate după veniturile din anul fiscal precedent.
Cele mai mari 500 de companii ale lumii pentru 2020 au generat 33.3 trilioane USD la nivel de venituri și au avut un profit de 2.1 trilioane USD în 2019. Împreună, companiile prezente în top în acest an angajează 69.6 milioane de oameni în întreaga lume și reprezintă 32 de țări și regiuni.
(Text preluat integral din comunicatul de presă transmis de companie; fotografie de pe Unsplash)