Ce poți face cu un Chromecast 2

Trebuie să recunosc că la început am fost ignorant față de acest dispozitiv, neștiind nici măcar scopul pentru care el a fost creat. Asta până azi, când am primit un Chromecast 2 și, în timpul cât am așteptat curierul, am căutat câteva informații despre el.

Ce este Chromecast 2

Chromecast 2 este un dispozitiv destul de mic – 5 cm în diametru, simplu ca design – 2 porturi (HDMI și microUSB) și cu un buton pentru resetare, care se conectează la un televizor obișnuit și îl transformă într-unul inteligent. Iar din acest moment poți face o multitudine de lucruri interesante.

Dongle-ul de la Google se conectează la rețeaua ta wireless și, ghidat de un computer sau smartphone, îți aduce pe televizor serviciile tale preferate de streaming de muzică sau de filme. Pe lângă acestea, îl poți folosi pentru a afișa pe ecranul televizorului browser-ul Chrome, în caz că vrei să arăți mai multor persoane ceva de pe internet, poți afișa imaginile stocate în cadrul multor servicii de acest gen și chiar juca unele jocuri.

În caz că nu m-am exprimat prea clar mai sus, vreau să spun că dacă folosești pe smartphone aplicațiile Youtube, Netflix, jocul Angry Birds Friends sau altele asemenea, le poți reda pe un ecran mai mare. Și, în cazul aplicațiilor de streaming, nu trebuie să îți faci griji dacă ai un telefon mai lent, căci Chromecast-ul este cel care procesează și redă videoclipurile, iar smartphone-ul îl poți chiar folosi la altceva în acel timp.

Instalare

Pentru a putea folosi un astfel de gadget este necesar ca televizorul tău să aibă o mufă HDMI. Dacă are și una USB este și mai bine, căci prin aceasta se va alimenta dispozitivul. În pachet vei primi și un ștecăr pentru a conecta Chromecast-ul la priză, însă, nu înțeleg de ce, acesta folosește standardul american. Dacă ai un adaptor, nu mai e nicio problemă.

În primul rând se conectează dongle-ul la televizor și, cu ajutorul cablului din pachet, la un port USB. Acesta îți va spune să accesezi de pe smartphone (care va ține loc de telecomandă) adresa http://chromecast.com/setup. Acea adresă nu face decât să te îndrume către aplicația Google Cast din Google Play. Mai departe îți va spune această aplicație tot ce trebuie să faci, adică să dai câteva confirmări și să îi arăți dispozitivului la ce rețea fără fir să se conecteze și cu ce parolă. Este un proces destul de liniar care, cel puțin la mine, a durat un pic mai mult decât mi-aș fi dorit. Am să pun acest inconvenient pe seama faptului că mă aflam în cea mai depărtată cameră față de router și că, imediat după instalare, a găsit un update pe care l-a instalat fără să mă întrebe nimic 😀 .

Din momentul când ai sfârșit cele de mai sus poți accesa sau instala una dintre aplicațiile compatibile (Google Cast îți va afișa o listă cu acestea, așa că nu trebuie să cauți prea mult) și să apeși imaginea corespunzătoare – un dreptunghi cu un semn de wi-fi. Spor la vizionat videoclipuri sau filme online, acum pe televizor! 😀

Acest dispozitiv mi se pare util în cazul în care nu îți dorești un smart TV, care, să recunoaștem, are un preț mult mai ridicat. De asemenea, este și portabil, ceea ce un televizor inteligent nu are cum să fie, cel puțin pe motiv de dimensiuni.

Dispozitivul Google Chromecast 2 poate fi comandat online de la eMag sau cel.ro la un preț de aproximativ 200 de lei.

Tu ce ai alege: varianta ieftină – Chromecast 2 sau pe cea „dintr-o bucată” – smart TV?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *