fbpx

OnePlus Nord 2 a fost lansat. Cât costă noul flagship killer?

OnePlus Nord 2

OnePlus Nord 2, noul telefon mid-range cu veleități de flagship killer al chinezilor de la OnePlus, tocmai ce a fost lansat în urmă cu câteva ore. Nici nu am să trec la dotările dispozitivului până nu am să scriu câteva cuvinte despre evenimentul de prezentare, care a fost mai creativ și mai animat decât ce am văzut la toți ceilalți producători de smartphone-uri și care merită revăzut oricând pentru valoarea sa de entertaining.

Iar acum, despre OnePlus Nord 2 5G:

Printre capabilitățile de flagship integrate pe acest telefon, producătorul se laudă cu setupul de 3 camere cu inteligență artificială, dintre care senzorul principal este un Sony IMX766 de 50 MP cu stabilizare optică, senzor capabil să fotografieze chiar și la lumina unei lumânări (mă rog, asta rămâne de văzut 😉 ). Al doilea senzor este de doar 8 MP, însă cu un câmp de vizualizare de 199,7° (ultrawide). Cea de-a treia cameră este una macro de 2 MP, de la care nu am mari așteptări; dar bine că e prezentă. Camera frontală, de 32 MP, poate recunoaște până la 5 fețe simultan și poate optimiza aspecte precum tonul pielii și detaliile feței.

A doua dotare scoasă la înaintare este bateria de 4500mAh care se încarcă la 65 de W sau, după cum spune producătorul, de la 0% la 100% în 35 de minute. Aici îi cred, telefoanele din ziua de astăzi se încarcă crazy fast, am văzut cu ochii mei.

Ceea ce mă îngrijorează pe mine este procesorul MediaTek, al cărui fan nu am fost niciodată. Și nu e vorba că nu ar fi capabil să proceseze suficient pentru un smartphone de top, ci că, din testele mele (ce-i drept, mai vechi) nu erau la fel de fiabile cum erau celelalte. Însă despre MediaTek ”Dimensity 1200-AI” nu știu nimic și cred că merită o încercare înainte să mă pronunț în privința lui.

OnePlus Nord 2 mai poate fi descris prin ecranul AMOLED de 6,43” cu rată de refresh de 90 Hz, conectivitatea 5G și difuzoarele stereo; cam asta fiind norma în prezent pentru astfel de dispozitive, deci nimic spectaculos.

Ce a mai rămas de spus? Faptul că OnePlus Nord 2 5G va fi disponibil începând cu 28 iulie pe site-ul OnePlus România la următoarele prețuri: 2.000 de lei varianta cu 8 GB RAM și 128 GB de stocare și 2.450 de lei varianta cu 12 GB RAM și 256 GB pentru stocare. De asemenea, telefonul poate fi precomandat de pe eMag.

Cam asta a fost! Acum îți recomand să privești evenimentul de lansare; știu că nu ai făcut-o la începutul articolului, acolo unde am pus și linkul!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *