Facebook te face nefericit

Știai că în Copenhaga există un institut numit Happiness Research Institute, care, după cum  îi spune și numele, studiază nivelul de fericire al oamenilor? Nu numai că există, dar a făcut recent un studiu asupra utilizatorilor rețelei de socializare Facebook, iar rezultatele nu sunt tocmai îmbucurătoare. Aceștia au luat un grup de 1095 de persoane cu cont pe Facebook și l-au împărțit în două: jumătate din ei vor continua utilizarea rețelei pe perioada experimentului, iar ceilalți nu vor avea voie să se atingă de ea. Rezultatele sunt pe măsura așteptărilor, aș spune eu:

Cei care au renunțat (forțat) la Facebook au scăpat de jumătate din stresul pe care îl aveau, au fost mai puțin afectați de depresie, nervozitate și erau mai mulțumiți de viețile lor. În „colțul” opus, utilizatorii rețelei sunt cu 39% mai predispuși la a fi mai triști decât prietenii lor pentru că aceștia își concentrează atenția asupra aparentului succes și realizări ale celor pe care îi urmăresc, în loc să se concentreze asupra propriei persoane.

Astfel de studii ne arată părțile rele ale folosirii tot mai îndelungate a tehnologiei și a integrării acesteia în viețile noastre de zi cu zi. Însă eu cred că soluția la astfel de probleme nu constă în a ne îndepărta de ea, ci a învăța cât și cum să o folosim în interesul și beneficiul propriu!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *