A treia viață pentru Vodafone Smart Mini

Stăteam în dubii dacă să scriu acest articol sau nu. Însă m-am gândit că dacă mai există cel puțin un nefericit ca mine care să folosească un Vodafone Smart Mini, atunci acest articol i-ar putea fi de folos. Vă spuneam zilele trecute că am reușit, în cele din urmă, să pun un custom ROM pe el, iar acum am pus altul, oferindu-i acest smartphone vechi și low-end o a treia viață.

De ce să instalez un alt ROM la un timp atât de scurt de la primul? Pentru că cel pe care l-am instalat prima dată și despre care v-am vorbit în momentul respectiv era groaznic. Atât de groaznic încât, dacă nu mai exista și cel pe care l-am instalat acum, reveneam bucuros la sistemul de operare stock. Acel Android modificat se mișca atât de încet încât, dacă spuneam că are lag, ar fi însemnat să îl laud. Nu numai că aplicațiile aveau nevoie de minute întregi pentru a porni, dar de multe ori nu o făceau deloc. Răbdarea, mai ales în astfel de situații, părăsindu-mă rapid, am ales să scap de acel custom ROM cât mai repede. Am încercat și să portez un ROM de la un alt telefon, însă nu am reușit, așa că am rămas cu Nexus Style – a treia viață a telefonului meu.

Acest ROM are o interfață inspirată puțin din versiunea KitKat de Android, dar este tot 4.1 Jelly Bean. Se mișcă minunat prin meniuri și lag-ul, chiar dacă nu lipsește, este mult mai suportabil. La fel ca la precedentul, am impresia că aparatul foto și-a îmbunătățit puțin calitatea, deși nu știu dacă s-a umblat la aceasta sau dacă o fi de vină o setare pe care am găsit-o printr-un meniu inaccesibil utilizatorilor obișnuiți.

Deși sunt mulțumit de acest custom ROM și îl recomand pentru folosirea de zi cu zi, pot spune că aș avea o mică nemulțumire. Însă aceasta nu se poate rezolva cu un update de soft sau o variantă modificată, anume faptul că difuzorul pentru apeluri ne face, atât pe mine, cât și pe cei cu care dialoghez la telefon, să părem niște surzi care țipă la o bucată de plastic. :)))

Am făcut și câteva capturi de ecran:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *