Posted by Mă gândeam deja de ieri să mai scriu un articol despre Linux, mai ales că am abordat subiectul Windows într-o săptămână anterioară. Ceea ce nu îmi doream era să scriu asta de pe telefon, ca în vremurile „bune” (asta așa, ca un indiciu despre finalitatea articolului). Dar toate la timpul lor.
După ce, în Windows, programele începuseră să se prăbușească mai des decât puteam eu să îndur, am decis să trec (din nou) pe Linux. M-am documentat timp de o zi și am ales Ubuntu, mai exact 16.04 LTS, fiind ultima variantă (nu cea mai recentă, chiar ultima) cu suport pentru 32 bit (da, atât de vechi era laptopul meu). Am trecut la treabă și l-am instalat.
Am regretat încă din prima clipă, căci întârzierea în deschiderea și în rularea aplicațiilor era mult mai mare decât pe Windows. O cauză ar putea fi faptul că, din motive pe care nu le-am identificat, prefera să lucreze mai mult în memoria Swap decât în RAM, iar hhd-ul meu era destul de lent.
Ceva probleme de compatibilitate cred că avea și kernel-ul, căci după o perioadă mai lungă de activitate dispozitivul „îngheța” complet, lăsându-mă nevoit să îl repornesc forțat.
Printre alte bune și rele, am remarcat că era un pic mai greu să mai găsești programe pentru 32 bit, dar și că Audacity, cu care aveam probleme în Windows, mergea strună aici.
Astfel am ajuns la concluzia că cel mai bun sistem de operare pentru hardware vechi este… cel cu care a venit preinstalat, chiar dacă e XP sau chiar mai bătrân. Linux, după părerea mea, chiar și pe componente mai performante are mari șanse să dea rateuri.
Aș fi vrut ca în continuare să încerc și alte distribuții de Linux, însă laptopul a decis să se oprească subit și să nu mai pornească deloc (asemănător cu modul în care l-am pierdut și pe precedentul). Deci, atât despre Linux, pentru moment.
Iar până îmi voi permite să îmi iau un laptop nou am să… nu știu 🙁 ! Nu am nici cea mai mică idee. Vorba clickbait-urilor, am rămas prost…