iStyle a deschis cel de-al 13-lea magazin din România

Având nu mai puțin de 12 magazine în țară, în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța și Brașov, iStyle îl deschide pe al 13-lea în Promenada Sibiu, semn că produsele și serviciile Apple sunt tot mai căutate de către români și aceștia au încredere în cel mai important retailer specializat Apple din România. De asemenea, acesta este al 50-lea magazin din Europa Centrală și de Est, iStyle consolidându-și astfel poziția de lider regional al comercializării și promovării ecosistemului Apple.

Despre acest magazin ni se spune în comunicatul de presă transmis de companie că pune la dispoziția publicului un spațiu de 55 de metri pătrați și o echipă formată din specialiști certificați, gata să acorde asistență individiuală fiecărui vizitator. Nici nu mă așteptam la mai puțin din partea unei companii despre care cred că am putea spune că reprezintă Apple în România. Chiar dacă dispozitivele americanilor pot fi găsite și la operatorii de telefonie, cei mai mulți oameni pe care îi știu atribuie o relație de sinonimie între Apple și iStyle.

Cei prezenți la deschiderea noului magazin au avut parte de oferte speciale de preț și au putut testa cele mai noi dispozitive lansate recent la nivel global precum iPad mini generația a 6-a și iPad generația a 9-a.

“Sibiu este un oraș aflat nu numai în centrul țării, dar și în inima fiecărui iubitor de cultură și civilizație – de frumos, în general,” a declarat Valeriu Ion, General Manager iSTYLE Retail România, Bulgaria și Adria. “Suntem încântați că, în pofida situației epidemiologice defavorabile, reușim să le oferim și sibienilor un loc foarte plăcut și ușor accesibil unde să descopere sau să aprofundeze în deplină siguranță ecosistemul Apple. «Experții Apple abia așteaptă să te întâlnească», titlul de pe panourile noastre publicitare din oraș, este mai mult decât un simplu slogan de marketing, reprezintă ceea ce simțim. Mai mult, planurile companiei pentru 2021 nu se opresc aici, până la finalul anului fiind planificată încă o deschidere de magazin,” a mai precizat Valeriu Ion.

Odată cu deschiderea noului magazin din Promenada Sibiu, iSTYLE gestionează 13 locații în București și principalele orașe din țară. Acestea însumează peste 1.600 mp de retail high-tech premium, proiectate și executate cu atenția la detalii caracteristică pentru Apple, și sunt deservite de peste 50 de consultanți instruiți la cele mai ridicate standarde.

iSTYLE, parte a Midis Group, este cea mai mare rețea de magazine Apple Premium Reseller din Centrul și Estul Europei. iSTYLE furnizează de peste 20 ani clienților din România servicii de cea mai înaltă calitate și stabilitate prin intermediul unei echipe competente de specialiști certificați și permanent instruiți la standardele Apple.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *