A început Colonizarea în Orange Smart Shop-urile din țară

Salutări! He he (Dăncilă, 2018), cât timp a trecut de la ultimul articol și cât o să mai treacă până la următorul! Mi-am întrerupt, totuși, lipsa de activitate ca să îți spun că, mai nou, mă ocup cu Colonizarea…

… nu e ce crezi tu. E o campanie foarte tare a celor de la Orange, cu ceva premii de la Samsung.

Practic, azi, după ora prânzului, când soarele ardea pământul mai ceva decât guvernul pe biata economie, am fost până la Orange Smart Shop-ul din Sun Plaza (ăsta e unul din cele 2 mai apropiate de mine) să văd și eu care-i treaba. Și-am găsit acolo o navă spațială, dar din păcate n-am putut zbura cu ea. A trebuit să mă loghez pe o tabletă Samsung ca să pot trece prin porți stelare și să mă feresc de asteroizi… și de sticla de suc pe care am uitat să o înlătur când am făcut poza.

Apoi m-am logat pe un smartphone Samsung și am făcut primul (meu) pas pe o altă planetă. Aici, în mod ciudat, trebuia să mă feresc, sărind, de… puls. Din câte știu eu, nouă, ființelor vii, ne cam place pulsul. Și mai sunt câteva mini-jocuri, pe care am de gând să le încerc până la sfârșitul campaniei, adică undeva prin iulie.

Recapitulare: făcut cont My Orange (dacă nu ai), ținut minte numărul de telefon (cu el te loghezi în jocuri), mers în Smart Shop și jucat, apoi în Colonizarea verificat. Eu am plecat cu un voucher de 20% reducere din prețul accesoriilor Samsung. Acum, nu știu exact ce produse fac parte din promoție, dar o baterie externă sau o boxă bluetooth mi-ar prinde bine.

Alte detalii, incluzând regulamentul, găsești la link-ul de mai sus. Iar eu dau sign-out, căci „lipsa de activitate cu nemișcare se ține”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *