Cât oferă Google „vânătorilor” de probleme de securitate din Android

Există un program numit Android Security Rewards, prin care sunt răsplătiți cei care descoperă probleme de securitate în acest sistem de operare. Ești curios cât oferă Google în cadrul acestui program? Dacă până acum găsirea unei vulnerabilități era plătită cu 3000 de dolari, aceasta a crescut la 4000, ceea ce a dus la un total de 550 000 de dolari oferiți într-un an persoanelor care au identificat astfel de scăpări în OS.

Au fost 82 de astfel de persoane, atât experți în securitate, cât și utilizatori pasionați, care au găsit 250 de probleme în securitatea sistemului de operare Android. Acești oameni au primit, în medie, 6700 de dolari. 15 dintre aceste persoane au obținut recompense în valoare de peste 10 000 de dolari, iar cel care a găsit cele mai multe probleme, 26, a primit aproape 76 000 de dolari.

Se pare că nu a fost oferit vreun bonus celui care a găsit cea mai periculoasă vulnerabilitate. Totuși, eu cred că e bine să știm că Android-ul devine mai sigur pe zi ce trece, indiferent de cât oferă Google sau va plăti în viitor în cadrul Security Awards sau alte programe asemenea. De asemenea, cred că e bine că în proiectul Android se implică și utilizatorii, și oricine mai dorește dorește, că doar de asta este Open Source, și sper să nu se confirme zvonul care spune că Google va opri accesul la codul sursă al acestui sistem de operare.

 

sursă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *